Patru primari în „război” cu Agenţia Naţională de Integritate

ANI+ Agentia Nationala de IntegritateMai mulţi primari din Botoşani se află în „război” cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după ce aceasta a emis decizii de incompatibilitate în cazul acestora. Nu mai puţin de patru primari au deschis acţiuni în instanţă pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

primar Cristinesti Stredie (5)Cel mai nou proces l-a deschis primarul comunei Cristineşti, Marinel Stredie, dosarul fiind înregistrat în data de 9 ianuarie. Alesul este acuzat că primăria pe care o conduce a încheiat trei contracte de servicii, în valoare totală de 35.679,4 lei, cu societatea comercială Agromec Dragalina SA, în cadrul primarul deţine calitatea de acţionar majoritar, iar soţia sa funcţia de gestionar (aceasta încasând, în perioada 2008 – 2012, venituri din salarii, în sumă totală de 28.643 lei). Soţia lui Stredie a deţinut şi funcţia de cenzor în cadrul societăţii, în perioada 31 mai 2006- 15 octombrie 2009.

Un alt proces este al primarului comunei Mitoc, care a deschis acţiunea tot pe 9 ianuarie la Curtea de Apel Suceava. Sorin Scutariu contestă o decizie de incompatibilitate emisă de ANI, după ce s-a constatat că a participat la vot în şedinţa consiliului în care s-a aprobat proiectul privind concesionarea păşunilor aflate în proprietatea comunei, el fiind şi participant licitaţia pentru obţinerea unei părţi din teren. Primarul de Mitoc a încheiat cu Primăria, în urma acestei licitații, un contract de concesiune a unui teren în suprafaţă de 560 ha, cu destinația păşunat, aflat în domeniul privat al comunei Mitoc.

Costinel CiubotaruÎn toamna anului trecut, şi Costinel Ciubotaru, primarul comunei Suliţa a deschis un proces împotriva ANI, după ce a fost găsit în stare de incompatibilitate. Acesta este acuzat că în perioada 30 iulie 2009 – 16 noiembrie 2009, a deţinut, simultan, funcţia de primar al comunei Suliţa  şi calitatea de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale Suliţa în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor la societatea Nova Apaserv S.A.

Dumitru Timisag, primar UnteniCel mai avansat în litigiile cu ANI este primarul comunei Unţeni, Dumitru Timişag, care şi-a angajat soţia pe postul de consilier personal încă de la sfârşitul anului 2008. Dumitru Timişag, ales pentru al doilea mandat în comuna Unţeni, a contestat decizia ANI în instanţă, dar nu a renunţat la consilierul personal. Curtea de Apel Suceava a respins cererea primarului de anulare a deciziei ANI, iar hotărârea a fost atacată de acesta la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde primul termen a avut în aprilie 2013, iar următorul este aprilie.

 

 

One thought on “Patru primari în „război” cu Agenţia Naţională de Integritate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *