Cadrele didactice pensionare vor putea fi menţinute în sistem cu acordul Consiliului de administraţie al şcolii. liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP), Iuliana Nacu, a declarat că potrivit Ordonanţei de urgenţă care modifică Legea educaţiei, reîncadrarea personalului pensionabil se face dacă este viabil postul şi dacă există aprobarea CA.
„În urma apariţiei acestei ordonanţe, am solicitat lămuriri de la Federaţie, deoarecea Curtea Constituţională a declarat că este neconstituţional ca un CA a unei unităţi şcolare să decidă că este titular cineva sau nu. Este vorba de o reîncadrare, de o prelungire a titularizării. Nu ştim cum va fi„, a spus liderul SIP.