Vremea va continua să se menţină caldă pentru această perioadă, potrivit unei prognoze prezentate de Administraţia Naţională de Meteorologie. Prognoza ANM este valabilă pentru perioada 13 – 26 ianuarie 2014.
În Moldova, în prima săptămână, mediile valorilor maxime vor oscila între 6 grade în ziua de 15 ianuarie şi 2 – 3 grade în zilele de 17 şi 18 ianuarie. În săptămâna următoare, după o creştere uşoară în primele două zile, temperaturile vor coborî treptat spre valori apropiate de normalul perioadei. Evoluţia temperaturilor nocturne va fi asemănătoare, iar cele mai friguroase nopţi vor fi la începutul şi la sfârşitul intervalului. După data de 16 ianuarie vor fi posibile precipitaţii slabe, la început sub formă de ploaie, apoi trecător şi lapoviţă şi ninsoare.
La munte, până la jumătatea săptămânii viitoare, mediile temperaturilor maxime vor fi pozitive şi se vor situa între 2 şi 4 grade, apoi vor începe să scadă sub zero grade. Media minimelor nocturne se va menţine negativă în ambele săptămâni, iar cele mai reci nopţi vor fi la începutul şi la finalul intervalului de prognoză. Trecător, vor fi precipitaţii mixte, iar spre final mai ales sub formă de ninsoare.