Spitalele din judeţul Botoşani vor fi verificate, în perioada 1 martie-31 mai, la dispoziţia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolaescu. Acţiunea se va desfăşura în toate spitalele publice din ţarpă. Ca urmare a numeroaselor exemple apărute în mass-media referitoare la condiţiile igienico-sanitare precare din unele unităţi sanitare, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a elaborat o scrisoare pentru preşedintii de Consilii Judeţene, solicitându-le ca împreună, autorităţi centrale şi locale, să vină în sprijinul unităţilor sanitare care se confruntă cu dificultăţi de organizare şi asigurare a unor condiţii optime de curăţenie.
Ministrul Sănătăţii consideră că, indiferent de situaţia sistemul sanitar românesc, în prezent, nesatisfăcător atât pentru pacienţi, cadre medicale, cât şi pentru autorităţi, un standard elementar de curăţenie şi igienă trebuie asigurat de către toţi managerii unităţilor sanitare, fapt care ar demonstra respect atât faţă de profesioniştii din sistem cât şi faţă de pacienţi.
Ministrul Sănătăţii a dispus inspecţiei sanitare de stat realizarea unui control tematic în toate spitalele publice din România în perioada 01.03.2014 – 31.05.2014, urmând ca rezultatele să fie prezentate la sfârşitul lunii iunie.
Precizăm că aceste controale au ca scop impulsionarea managerilor de spitale pentru aplicarea corectă a prevederilor legilor sanitare şi efectuarea unor activităţi pentru care este nevoie în primul rând de respect pentru pacienţi.
Transmitem alăturat scrisoarea ministrului Sănătăţii către preşedinţii Consiliilor Judeţene.
Stimate domnule președinte,
În acord cu necesitatea ca pacienţii şi cetăţenii români să beneficieze de servicii medicale la standarde optime de calitate, este de datoria noastră, ca autorităţi centrale şi locale, să luăm toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiții de organizare și desfășurare a activității medicale în toate unitățile sanitare, indiferent de modul de subordonare a acestora.
Un domeniu concret care trebuie avut permanent în atenție, de la care nu putem face nici cel mai mic rabat, este acela al menținerii unei stări optime de curațenie, fără de care calitatea actului medical poate fi periclitată.
În acest context, Ministerul Sănătății, în colaborare directă și permanentă cu reprezentanții autorităților locale, va declanșa o amplă acțiune prin care își propune să formeze atitudini clare și ferme pentru realizarea, menținerea și întreținerea unei curățenii ireproșabile în toate componentele unităților sanitare.
Exemplele negative semnalate în ultima perioadă în mass-media reprezintă un semnal deosebit de serios pentru noi, autorităţi centrale şi locale, drept pentru care nerespectarea regulilor de igienă trebuie combătută şi sancţionată cu exigenţă, astfel încât actul medical să poată fi desfăşurat în cele mai bune condiţii.
Impunerea aplicării și respectării regulilor și normelor de curățenie și dezinfecție în unitățile sanitare este obligația conducerii unității sanitare. Controlul exigent și monitorizarea modului de respectare a acestora este obligația noastră.
O acţiune de anvergură va fi declanşată începând cu 01.03.2014 cu scopul ducerii la îndeplinire a obiectivelor şi acţiunilor din cadrul programelor privind efectuarea curățeniei, dezinfecției, dezinsecției și deratizării în spitale, precum și pentru asigurarea, în cantități suficiente, a materialelor și produselor destinate acestor activități.
În acest scop, vă propun și, totodată, vă adresez rugămintea de susține demersurile Ministerului Sănătății prin asigurarea colaborării dintre structura de specialitate a Consiliului Județean și Direcția de Sănătate Publică din judeţ.
Stimate domnule președinte,
Având convingerea că eforturile noastre comune vor avea rezultatul scontat și că ordinea și curățenia vor deveni prezenţe constante în instituțiile sanitare, vă asigurăm de dorința noastră permanentă de colaborare spre binele pacienților.
Sursa: comunicat MS
În sfârșit, am primit reclamație de la familia copilului pe care l-am salvat de la moarte ! Asta îmi doream! Să văd și eu familia care dă în judecată doctorul neonatolog pentru că a salvat viața copilului din greșeala ginecologului care a urmărit sarcina…. HAHAHA am trăit-o și pe asta … Acuma trebuie să merg să dau cu subsemnatul, dar nu voi acoperi pe nimeni de data asta ….
Uitasem să spun, familia respectivă mi-a oferit 100 lei, adică un milion vechi, pentru ca eu să execut un transfer într-o clinică universitară, despre care nu se punea problema pentru că era pe moarte. După ce am stabilizat starea copilului, acesta a fost transferat, dar nu de mine, iar cei 100 lei i-am refuzat din prima . pentru că așa îmi este obiceiul.
Dacă e cineva vinovat va ieași la iveală, dacă eu voi fi considerat vinovat, voi plăti, dacă politica va fi între pacienți, tot eu sau alt, , sublinieaz, ALT, medic va plăti. Și ce mai doriți să vă povestesc? Zâne cu feți frumoși? La noi feții au , uneori, malformații …