30 de locuri. Atât îi va reveni României în Parlamentul European. PSD estimează că va obţine 11-13 locuri.
Lista ar putea fi deschisă de senatorul Mircea Geoană. Din această poziţie, el ar putea fi susţinut mai târziu pentru o poziţie de comisar european. Dintre europarlamentarii actuali vor rămâne cert soţia premierului, Daciana Sârbu, Corina Creţu, Victor Boştinaru şi Ioan Mircea Paşcu. Tot pe listele PSD ar putea figura miniştrii Dan Nica şi Rovana Plumb, potrivit ziarului evz.ro.
Un loc va fi al UNPR (pentru senatorul Damian Drăghici), iar un altul al PC, pentru Renate Weber, în prezent europarlamentar PNL, cu care se mai discută. Aceasta nu a mai avut susţinerea filialelor liberale din Nord-Est, care îl preferă pe Mihail Ţurcanu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, fratele lui Florin Ţurcanu, liderul PNL Botoşani.
La PNL, fiecare regiune va avea câte un candidat pe care îl va propune la centru, dar preşedintele Crin Antonescu va avea ultimul cuvânt. Lista va fi deschisă de Norica Nicolai şi, în mod sigur, pe ea vor figura soţia preşedintelui PNL, Adina Vălean, Eduard Hellvig şi Claudia Benchescu, şefa CSL şi apropiată a lui Mihai Voicu.
Lupte aprige la PDL
În curte la democrat-liberali bătălia e în toi. Aceştia speră să aibă şapte -opt locuri, dar sigure vor fi cinci, maxim şase. Lista va fi deschisă de Theodor Stolojan, urmat de Monica Macovei, Traian Ungureanu şi Marian-Jean Marinescu, acesta fiind nemulţumit că fostul ministru al Justiţiei se află înaintea sa pe listă. Potrivit unor surse din partid, Vasile Blaga le-a cerut regiunilor să vină cu propuneri deşi lista va fi aprobată de el. Astfel, Macovei va fi propusă de regiunea Centru.
Un meci se joacă între Sulfina Barbu şi Anca Boagiu, care, în calitate de vicepreşedinte PPE, spune că i se cuvine un loc. Barbu, care a pierdut bătălia pentru Parlament, vrea şi ea să candideze. Blaga nu este însă de acord să candideze Boagiu, aceasta fiind deja senator de Bucureşti.
O altă bătălie se dă la Suceava, unde actualul europarlamentar, Petru Luhan, este susţinut de preşedintele organizatiei judeţene, Gheorghe Flutur, în timp ce preşedintele organizatiei municipale a PDL, Ioan Bălan, îl susţine pe Orest Onofrei. Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, aşteaptă şi el ca Blaga, căruia i-a cedat locul său de parlamentar, să-şi ţină promisiunea şi să-l pună pe lista pentru PE. De altfel, el a şi solicitat, în noiembrie, susţinerea organizaţiei Timiş a partidului, deşi ÎCCJ l-a declarat în conflict de interese.
Analfabetul asta de Sendriceni se vrea euroiparlamentar ?! Chiar suntem o natie de oieri indobitociti…
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
Nici nu ai pe cine vota…Toti sunt o apa si un pamant, niste oameni care nu reprezinta acest popor, ci propriile interese.
Birrrrrrrrrrrrrr la stana lu tactu ,uaiii,nu la brucsel!!!!!!