Un tânăr din judeţul Botoşani este acuzat de tentativă de omor calificat, după ce şi-a lovit fratele cu un cuţit în zona capului. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani efectuează cercetări faţă de Cătălin Sandu, de 32 ani, din comuna Vorniceni, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor calificat”, după ce, luni, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi urmare a unui conflict spontan, acesta şi-a lovit un frate cu un cuţit în zona capului.
Victima a suferit leziuni care au necesitat internarea acesteia la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi, în stare critică.
„După examinarea victimei, în funcţie de concluziile medico – legale vor fi dispuse măsuri procedurale”, se arată într-un comunicat al Parchetului .