Liderul PNL Botoşani: Luna aceasta se va decide dacă USL mai funcţionează. Dacă nu, ce ne trebuie guvernare?

intalnire Turcanu- DolineaschiPreşedintele PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, este convins că luna aceasta se va decide soarta USL. El a declarat că în luna ianuarie se va decide la Bucureşti dacă alianţa USL funcţionează în continuare şi dacă obiectivul este acelaşi: susţinerea lui Crin Antonescu la prezidenţiale.

Ţurcanu susţine că în cazul în care acest obiectiv nu va fi urmărit şi asumat, atunci PNL va ieşi de la guvernare.

Toţi spunem că vrem să funcţioneze USL, dar nimeni nu-şi mai asumă public. Dacă nu, ce ne trebuie guvernare! M-am învăţat mai bine în opoziţie. Eu sunt politician de opoziţie„, a menţionat Ţurcanu.

Liderul PNL Botoşani a  cerut organizarea unui congres extraordinar comun PNL-PSD-PC, pentru a vedea dacă Antonescu este susţinut, în continuare, la prezidenţiale. Preşedintele PSD Botoşani, Andrei Dolineaschi, a reacţionat şi a spus că „Nu poţi cere prietenie la nivel central, când îţi calci în picioare partenerii pe plan local”, acuzânt totodată PNL de lipsă de colaborare.

Luni, Florin Ţurcanu şi-a contrazis colegul de alianţă şi a spus că există colaborare în cadrul USL Botoşani.

Nu cred că există lipsă de dialog. Exclus. M-a vizitat înainte de sărbători şi a stat peste o oră la mine în birou. Întâlnirea s-a desfăşurat prieteneşte„, a menţionat Ţurcanu care i-a transmis şi urări lui Dolineaschi: „Să fumeze mai puţin că ţigările îl afectează. Îi doresc multă sănătate, un an plin de realizări, fericire şi să fie el cel mai ce. Eu vreau să rămân un botoşănean simplu, un copil plecat de la ţară. Preocuparea mea să fie omul simplu şi lucruri concrete pentru judeţ„, a adăugat liderul PNL Botoşani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *