Consiliul Judeţean a trimis o a două adresă către Ministerul de Finanţe şi Autoritatea Naţională a Vămilor prin care cere transferul Vămii Racovăţ către CJ. Florin Ţurcanu, preşedintele CJ, a solicitat Ministerului de Finanţe să transfere clădirea la CJ pentru a fi modernizată cu fonduri din bugetul judeţului. Vama Racovăţ a fost închisă în urmă cu patru ani pentru modernizare, însă firma de construcţii din Bacău, cea care a câştigat licitaţia, nu a reuşit finalizarea lucrărilor.
„Am discutat să găsească soluţia legală să o repartizeze Consiliului Judeţean şi noi finalizăm investiţia. Am cerut o dată şi mai cerem încă o dată, aşa cum am cerut şi de la Mitropolie transferul Casei Sofian, de unde nu am primit răspuns oficial”, a spus Ţurcanu.
El a menţionat că din informaţiile pe care le deţine, Mitropolia nu doreşte să cedeze Casa Sofian, lăsată în paragină. Preşedintele CJ a spus că CJ intenţionează doar să reabiliteze clădirea, nu să o folosească.
„De opt ani de zile nu au făcut niciun proiect. Să ne-o dea nouă să o putem reabilita. Clădirea se distruge şi este păcat„, a menţionat Ţurcanu.
Imobilul a fost transferat cu titlu gratuit de CJ, în 2003, către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, iar de atunci nu s-a realizat nicio investiţie.
mitropolia cu toate „bisericile astea” nu sunt decat afaceri ilegale…dupa parerea mea. pai ce, sunt scutiti de impozite dar iau bani de la stat?! multe ar fi de spus insa doar ca o conluzie” banu-i ochiul dracului…instalat binisor in spatele ” mitropoliei” si a „bisericilor”