Sute de credincioşi din municipiul Botoşani au stat, luni, la cozi pentru a lua apă sfinţită de Bobotează. Preoţii au oficiat mai întâi Sfânta Liturghie, după care au ieşit afară şi au ţinut noi slujbe de sfinţire a apei.
La Biserica Cuvioasa Parascheva au fost mai multe echipe care au împărţit apă sfinţită credincioşilor, în curtea Bisericii, pentru a fi evitată îmbulzeala.
Boboteaza a decurs, în municipiul Botoşani, fără incidente, în condiţiile în care la biserici au fost şi echipaje de jandarmi, care au supravegheat ca lumea să nu se calce în picioare.
Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.
Boboteaza sau Botezului Domnului încheie ciclul sarbatorilor de iarnă şi reprezintă în acelaşi timp şi una din cele mai importante sărbători creştine. Este sarbatoarea instituita in amintirea botezului primit de Mântuitorul din mâna Sfântului Ioan Botezatorul în apa Iordanului.
Aghiasma mare se ia timp timp de opt zile, pe stomacul gol, înainte de anaforă.
One thought on “Sute de credincioşi la bisericile din Botoşani de Bobotează”