Conducerea Spitalului Judetean vrea sa faca unele modificari in Contractul colectiv de munca al salariatilor. Viorel Iliuta, managerul Spitalului Judetean, a declarat ca acesta cuprinde niste „lucruri care nu pot ramane asa”.
„În contractul colectiv de muncă se spune că dacă lipseşti nemotivat de la serviciu nu-i bine, ceva de genul acesta. Nu-i bine, dar să vedem la câte zile poţi lipsi şi ce se întâmplă dacă lipseşti. Trebuie să se spună clar care este măsura punitivă. De asemenea, consumul de alcool este incriminat, dar fără a avea clar măsura care se ia în cazul în care se constată asemenea abateri„, a mentionat Iliuta.
Si reprezentantii Consiliului Judetean acuza in urma cu ceva timp ca tot din cauza contractului colectiv nu pot fi facute disponibilizari in sistem, cel putin pe partea nemedicala.
Contractul colectiv de munca expira in luna aprilie 2014.