În pragul Sfintei Sarbatori a Nasterii Domnului, un numeros grup de colindatori din comuna Cosula a incantat membrii Senatului Romaniei.
Gazda tinerilor a fost senatorul PSD Doina Federovici care reprezinta colegiul 1 Dorohoi Flamanzi, din care comuna Cosula face parte, in Parlamentul Romaniei. Alaturi de alti colegi senatori si consilieri, gazdele au avut parte de un spectacol care a adus in mijlocul celor prezenti spiritul autentic al sarbatorilor de iarna.
“Ma bucur ca acesti frumosi si talentati tineri au transmis un mesaj de continuitate si conservare a traditiilor. Imbracati in port popular si in costume specifice sarbatorilor de iarna, au demonstrat inca o data ca in Botosani traditiile si obiceiurile sunt autentice” a declarat senatorul Doina Federovici.
One thought on “Colindători din Botoşani în Parlament”