Inspectoratul General pentru Imigrări- Biroul de Imigrări Botoşani organizează luni, 23 decembrie a.c., evenimentul de închidere al campaniei „Dăruieşte bucurie! Poţi fi primul care aduce sărbătoare în sufletele lor!”.
Cu acest prilej, jucăriile, hăinuţele şi dulciurile colectate, în perioada 02 – 20 decembrie a.c., vor fi redirecţionate către Centrele de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil şi oferite persoanelor refugiate şi solicitante de azil, cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Scopul acestei campanii l-a reprezentat strângerea de bunuri prin contribuţiile benevole ale personalului Inspectoratului General pentru Imigrări şi membrii comunităţii locale, într-o activitate ce a implicat un gest de solidaritate.
Inspectoratului General pentru Imigrări- Biroul de Imigrări Botoşani mulţumeşte celor care s-au implicat în demersul campaniei şi au contribuit cu orice au considerat că poate aduce un strop de bucurie pe chipurile familiilor de refugiaţi.