Un inginer, angajat până de curând la Staţiunea de Cercetare Popăuţi. a câştigat un autoturism Dacia Logan, la tombola organizată de PNL. Sergiu Iacob, de 57 de ani, a fost marele câştigător al tombolei Moş Crăciun e liberal.
Bărbatul era acasă, la extragerea de duminică seară, şi a venit în câteva minute pe scena amplasată în faţa Palatului Administrativ. Acesta a declarat că nu a câştigat niciodată nimic şi i-a veenit greu să creadă că a fost extras pentru un asemenea premiu.
” Stăteam acasă cu nevasta şi făcem cârnaţi pentru sărbători. Sunt foarte emoţionat pentru că nici acum nu pot să cred”, a fost reacţia câştigătorului.
Preşedintele PNL, Florin Ţurcanu a anunţat că partidul va plăti şi impozitul pe câştig, datorat de câştigător, în valoare de aproximativ 6000 de lei. Liderul liberalilor a anunţat că o asemenea tombolă va fi organizată şi cu ocazia sărbătorilor pascale, iar premiul cel mare va fi o garsonieră.
La extragere au mai fost acordate alte 1000 de premii, iar taloanele au fost alese de cei mai mici spectatori din faţa scenei. Şi copii au primit un coş cu alimente.
Înaintea extragerii orchestra Rapsozii Botoşanilor a susţinut un concert fiind urmată de orchestra Şcolii de Arte şi Meserii.
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
ba ati pus lumea pe drum degeaba si la sediu vrajeala ca nu mai sunt pachete apoi se incarcau intro masina bt 11 nov ,,,,,,,,,,,
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
ba ati pus lumea pe drumuri si nu ati mai dat nimic ……..nu aveau timp de incarcat eu masinile cu pachete bt 11 nov era plina……ptr ce ati mai sunat…ba manevristilor