La fel ca în fiecare an, liberalii botoșăneni îl ajuta pe Moș Crăciun să intre în casele semenilor noștri aflați în dificultate. Întreaga organizație PNL s-a implicat în acțiuni caritabile amintind că sărbatorile de iarnă se apropie și acum, mai mult ca niciodată, trebuie sa fim mai buni, mai generoși și să privim spre cei care au nevoie de ajutorul nostru.
Startul acestor campanii l-a dat Clubul Elevilor Liberali (CEL) și Organizația Femeilor Liberale (OFL) prin organizarea spectacolului caritabil de 1 decembrie „Tinerii sunt uniți pentru copiii fară parinți”. Donațiile strânse au fost duse pe 6 decembrie, de Moș Nicolae, la Secția de Neuropsihiatrie Infantilă a Spitalului de Copii și la Centrul Maternal “Micul Prinț’’.
Elevii liberali au continuat seria acțiunilor de binefacere și astfel, însoțiți de Moș Crăciun și de multe cadouri, au vizitat copiii din Centrul „Prietenia”. Alături de aceștia au fost doamnele liberale dar și președintele organizației județene a TNL Botoșani, Lucian Diac-Milatinovici.
În zilele care urmează seniorii și cei din TNL Botoșani vor continua să împărtășească puțin din spiritul Crăciunului persoanelor nevoiașe.