Municipalitatea a pus la dispoziţia agenţilor economici, pe perioada sărbătorilor de iarnă, mai multe spaţii din Centrul Vechi, cu o chirie de un leu pe lună, însă nici aşa nu sunt solicitate. Potrivit viceprimarului Cătălina Lupaşcu, până la această dată niciun agent economic nu s-a arătat interesat să desfăşoare activitate în spaţiile respective ,până pe 31 ianuarie 2014.
„Trebuie să recunoaştem faptul că zona nu este atractivă, nu este populată, cu toată intenţia noastră bună. Trebuie să analizăm foarte bine această perioadă, să analizăm la rece ce am făcut şi cum am făcut în această perioadă în Centrul Vechi şi să luăm decizii pentru anul viitor mult mai bune„, a spus Cătălina Lupaşcu.
Cele sapte spatii, care au fost scoase spre inchiriere in vara si care nu au fost ocupate nici in prezent, vor putea fi inchiriate cu acest pret doar pana pe 31 ianuarie 2014.
atat timp cat zona nu este sigura atat pe timpul zilei cat mai ales pe timpul noptii, nu va inchiria nimeni acolo nici un spatiu. Pacat pentru ca putea fi precum centrul vechi din Bucuresti sau Brasov…dar atat timp cat rromii locuiesc acolo…..eu personal am vrut sa deschid acolo un restaurant/ cafenea dar m-am linistit repede cand, in urma unor vizite ( de la distanta ce-i drept) nocturne in zona…..
scapati de ciori si dupa aia poate vor fi interesati investitorii. zona nu este atractiva dar este populata cu conlocuitori de culoare, deci tin s-o contrazic pe Catalina Lupascu. poate un contract cu rusii pentru kalasnikoave ar fi mult mai tentant.