Echipa care va conduce Asociatia de Dezvoltare Zona Metropolitana Botosani va fi definitivată la începutul lunii ianuarie, a anunţat primarul Ovidiu Portariuc. Directorul Zonei metropolitane este Cătălin Olaru, însă, acesta nu are deocamdată director adjunct. Acesta va fi numit de directorul general al Zonei Metropolitane.
„În luna ianuarie, se va anunţa toată echipa. Este nevoie de oameni cu experienţă. Acum oricum nu se întâmplă nimic, pentru că nu au buget„, a spus Portariuc.
Consiliul de administraţie de la Zona Metropolitană a stabili, săptămâna trecută, lefurile conducerii. Astfel, salariul de baza brut pe care il va incasa directorul general al Zonei metropolitane, se va ridica la 4.440 le, pentru directorul adjunct s-a aprobat 3800 lei brut, expert management proiecte 3000 lei brut, expert achizitii publice 3000 lei, expert economist contabilitate 2500 lei si consilier juridic 2500 lei.