Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă, precum și încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, de către doi consilieri locali din localitatea Mitoc, judeţul Botoşani. Este vorba de consilierii Sorin Scutariu(n.r actualul primar), dar şi Iulian Siminic.
Potrivit ANI, Sorin Scutariu, în calitate de consilier local în cadrul C.L. al comunei Mitoc, a participat la vot în şedinţa consiliului în care s-a aprobat proiectul privind concesionarea păşunilor aflate în proprietatea comunei, a depus în nume personal dosarul de participare la licitaţia deschisă pentru obţinerea prin concesionare a unei părţi din teren cu scopul păşunării animalelor pe care le deţine şi a încheiat cu primăria, în urma acestei licitații, un contract de concesiune a unui teren în suprafaţă de 560 ha, cu destinația păşunat, aflat în domeniul privat al comunei Mitoc, cât şi un contract de păşunat având ca obiect exploatarea unui teren în suprafaţă 9,15 ha, aflat în proprietatea concedentului.
La rândul său, Iulian Siminic, în calitate de consilier local în cadrul C.L. al comunei Mitoc, a participat la vot în şedinţa consiliului în care s-a aprobat proiectul privind concesionarea păşunilor aparţinând domeniului privat al comunei Mitoc, a participat în calitate de candidat persoană fizică la licitaţia deschisă organizată de primărie, și a încheiat cu primăria, în urma acestei licitații, un contract de concesiune şi un contract de păşunat, obiectul contractelor fiind exploatarea terenului în suprafaţă de 8.70 ha, aflat în proprietatea comunei Mitoc, având ca scop păşunatul.
Cei doi au încălcat dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local […]”.
Vorba cantecului: Asa, si?
Consecintele care este ???????
Sau e vorba numai de o constatare ?