În perioada 16 – 22 decembrie 2013, Uvertura Mall va fi gazda expoziției “Un colţ de artă”, care reuneşte o serie de lucrări create de persoane private de libertate custodiate în Penitenciarul Botoşani.
Înzestraţi cu talent, sub îndrumarea coordonatorilor Constantin Alexa şi Siminiuc Beatrice, cele opt persoane private de libertate vor expune o serie de lucrări realizate în cadrul atelierelor ocupaționale, care constau în icoane pe lemn, picturi, felicitări şi obiecte decorative dedicate Sărbătorilor de iarnă.
În același context, în data de 16 decembrie 2013, începând cu ora 12.00, se va desfășura atelierul de creație la care vor participa un număr de 10 elevi din cadrul Centrului de Plasament „Elena Doamna” Botoșani, precum și persoanele prezente interesate de tehnica de confecționare a diverselor decorațiuni pentru bradul de Crăciun.
„Participarea persoanelor private de libertate la acţiuni de acest gen are ca scop promovarea şi valorizarea eficientă a potenţialului artistic, exersarea unor aptitudini ce se pot dovedi utile ulterior încheierii perioadei privative de libertate, precum şi sensibilizarea opiniei publice în ceea ce priveşte eforturile de reintegrare socială a persoanelor private de libertate„, se arată într-un comunicat al Penitenciarului.
Persoanele interesate de a achiziţiona dintre lucrările cu adevărat de excepţie sunt aşteptate începând cu ora 12:00, la etajul 4 al mall-ului, expoziţia fiind deschisă până în data de 22 decembrie 2013.
One thought on “Expoziţie de pictură a deţinuţilor la Uvertura Mall”