Galeriile de artă Ştefan Luchian din Botoşani au găzduit, sâmbătă ultimul eveniment cultural al anului.
Este vorba despre expozitia Salonul de iarnă Clinchet de colind care reuneşte aproape 20 artişti plastici din toată ţara. Marcel Alexa, Aurel Azamfirei, Silviu Babii, Mariea Boz (Iaşi), Emil Caranica, Carmen-Denisia Călin (Bucureşti), Petre Chirea (Bucureşti), David Croitor (Vatra Dornei), Victor Foca, Florin Grosu, Cristian Hârtie, Gheorghe Huivan, Ofelia Huţul (Iaşi), Maria Jarda (Bucureşti), Florin Prodan, Liviu Şoptelea, George Şpaiuc, Mihai Takacs (Arad), Ioan Zaiţ sunt pictorii care s-au lăsat purtaţi de inspiraţia pe care ţi-o oferă anotimpul hibernal.
Astfel, botoşănenii pasionaţi de arta plastică au ocazia să vadă iarna în ipostaze diferite, lucrări realizate în diferite tehnici care surprind aspecte inedite ale iernii.
De pildă, unul din tablourile expuse reuşeşte să arate iarna dinamică, vie, dar rămasă în timp într-o veche fotografie.
La vernisajul care a avut loc sâmbătă şi la care au luat parte artiştii care au expus şi oameni de cultură locali, a cântat şi micuţul artist, Mihai Enache. Expoziţia poate fi vizitată în perioada următoare la Galeriile de Artă Ştefan Luchian.