Poliţiştii de frontieră botosaneni au descoperit in localitatea Stinca, un cetăţean din Republica Moldova, care transporta ţigări ascunse atit in butelia de G.P.L. cit şi după bancheta din spate a autoturismului pe care il conducea. Aflaţi in timpul serviciului in localitatea Stinca, politistii au oprit in trafic autoturismul marca "OPEL" condus de Tamara Z., cetăţean din R.Moldova, in virstă de 41 de ani, care se deplasa spre municipiul Botoşani. La controlul efectuat asupra autoturismului, politiştii de frontieră au constatat că butelia G.PL. prezenta urme de modificare iar după bancheta din spate, erau ascunse mai multe pachete de ţigări. In urma controlului amănunţit, efectuat asupra mijlocului de transport, a fost descoperit, in butelia de G.P.L. şi după bancheta din spate a autoturismului, cantitatea de 770 pachete de ţigări marca ,,Monte Carlo", cu timbru de R.Moldova, in valoare de 2.849 lei, ascunse in vederea sustragerii de la controlul vamal. Pe timpul cercetărilor, femeia a declarat că a cumpărat ţigările din R.Moldova şi intenţiona să le comercializeze in pieţele din municipiul Botoşani. Ca urmare a celor constatate, ţigările au fost ridicate in vederea confiscării, femeia in cauză a fost sancţionat cu suma de 5.000 lei, iar in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare, autoturismul marca ,, OPEL" cu o valoare in vamă de 14.800 lei, a fost reţinut in vederea confiscării de către autoritatea vamală.