Miercuri, la ora 20.30, un echipaj de poliție a oprit în trafic pentru control, pe DN 29, pe raza comunei Dumbrăveni, autoutilitara condusă de Dumitru P., de 22 ani, din municipiul Botoșani, care era însoţit de Mihai A., de 46 ani, tot din municipiul Botoșani.
În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei, s-a constatat că aceasta este încărcată cu pomi de Crăciun, pentru care cei doi nu deţineau acte de provenienţă sau însoţire, scrie Monitorul de Suceava. Autoutilitara a fost condusă la Ocolul Silvic Adâncata, ocazie cu care au fost ridicați în vederea confiscării 45 pomi de Crăciun, în valoare de 1.125 lei, care au fost lăsați în custodia organelor silvice. Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional, dispunându-se reținerea certificatului de înmatriculare al maşinii, având în vedere că autovehiculul avea ITP-ul expirat din 30 octombrie.