Preşedintele FC Botoşani îşi doreşte ca echipa să întrerupă seria neagră a înfrângerilor, în deplasarea de duminică la Cluj.
Cornel Şfaiţer s-a declarat dezamăgit de decizia luată la nivel central privind jucarea primelor două etape din retur până la sfârşitul acestui an.
Oficialul a precizat că în această perioadă condiţiile meteorologice nu permit antrenarea pe terenuri optime şi astfel fotbaliştii vor avea de suferit.
„ Noi am fi dorit să se încheie campionatul având în vedere vremea şi condiţiile de antrenament pe care le avem. Ca să te prezinţi 100% la un meci trebuie să te pregăteşti în condiţii optime de antrenament. Cu toate acestea, la Cluj avem şansa noastră şi cred că vom reuşi să depăşim acest moment critic de şapte înfrângeri consecutive. E clar că nu putem face minuni în aceste două jocuri însă e clar că de anul viitor alta va fi faţa echipei”, a declarat Cornel Şfaiţer.