Două reţineri în dosarul sechestrării unei tinere

perchezitii

Doi bărbaţi au fost reţinuţi, joi dimineaţă, după ce au ameninţat şi au sechestrat o tânără din municipiul Botoşani.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul  Poliţiei Române ,au efectuat trei percheziţii, două în oraşul Hârlău, judeţul Iaşi şi una în Botoşani.

Doi suspecţi, Ionuţ C, de 28 de ani din Hârlău şi Simonel M., de 32 de ani din Botoşani au fost ridicaţi şi reţinuţi pentru 24 de ore.

Cei doi sunt acuzaţi că în data de 18 octombrie, ar fi ameninţat şi sechestrat, o tânără din Botoşani pentru a recunoaşte că a furat o sumă de bani.

 

„Astăzi, 12 decembrie a.c., suspecţii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă  Judecătoria Botoşani cu propunere de luarea de măsuri preventive. Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate  în mod ilegal, lovire sau alte violenţe şi ameninţare”, se arată într-un comunicat al IPJ.

One thought on “Două reţineri în dosarul sechestrării unei tinere

  1. MERGETI IN SCOLI SI VEDETI IN CE FRIG STAU COPIII , ASTA E PRIORITATE DOM PRIMAR POATE CITESTE VREUN SFATUITOR SI INFORMEAZA , FACEM SPECTACOLE DE SARBATORI DE SUTE DE MII DE EURO SI TINEM COPII IN FRIG IN SCOLI?? CORECT DOM PRIMAR??SCTIETI CODUL DE SECURITATE MAI CLAR ! CE E MAZGALEALA ASTA ACOLO??ADMINISTRATORUL AI CITI??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *