Poliţiştii au depistat şi reţinut patru tineri cu vârste între 20 şi 25 de ani după ce au provocat un scandal monstru într-un bar. Totodată, oamenii legii au dispus suspendarea activităţii localului. Luni, 9 decembrie, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, faţă de Mugurel Daniel D.de 20 ani, Valentin Iulian M. de 22 ani, Iulian P.N de 20 ani, toţi din localitatea Siliștea, comuna Stăuceni și Ionuţ Andrei S.de 25 ani, din municipiul Botoşani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În fapt, în noaptea de 7 spre 8 decembrie, în jurul orei 01.00, cei patru tineri s-au deplasat la discoteca organizată în incinta unui local aparţinând Nicoletei P. din localitatea Stăuceni, judeţul Botoşani.
În timp ce se afla în local, Mugurel Iulian D. l-a observat pe C. D. de 33 ani, din comuna Stăuceni, împrejurare în care, pe fondul consumului de bauturi alcoolice şi al unui conflict mai vechi, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri, cu pumnii, în zona feţei.
Pentru aplanarea conflictului a intervenit A. C. de 28 ani, din localitatea Stăuceni, însă acesta a fost la rândul său lovit cu pumnii și picioarele de către Iulian P.N, Valentin Ionel M. Şi Ionuţ Andrei S..
În aceste condiţii, organizatorul, respectiv Ioan Ţ. de 42 ani, din comuna Stăuceni, a întrerupt activitatea, iar ceilalţi clienţi au părăsit unitatea.
Organizatorul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de neasigurarea de către responsabili sau patroni, prin personal propriu ori specializat, a ordinii publice în localuri publice, hoteluri, moteluri, campinguri, cluburi, pensiuni, discoteci şi în alte locuri de distracţie sau de agrement, pe care le conduc.
De asemenea, luni, autorităţile locale au fost informate cu privire la evenimentele produse în noaptea de 7 spre 8 decembrie, solicitându-se dispunerea măsurii suspendării activității localului unde s-au petrecut acestea, pentru o perioadă de 30 zile.
Marţi, 10 decembrie, cei patru suspecţi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu propunere de arestare preventivă.
One thought on “Discotecă cu activitatea suspendată în urma unui scandal provocat de mai mulţi tineri. Patru indivizi, reţinuţi”