Sfantul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinti din calendar, este praznuit la 6 decembrie.De origine greceasca (Nikolaos), numele este format din doua cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a invinge“), si laos, „popor“, putandu-se talmaci prin „obsteasca biruinta“.
Cel intre sfinti Parintele nostru Nicolae a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian. Mai intai a stralucit prin vietuire 
calugareasca; iar pentru viata lui imbunatatita a fost facut arhiereu. Dar pentru ca sfantul propovaduia cu indrazneala credinta in Hristos a fost prins de mai-marii cetatii, a fost batut si chinuit, apoi aruncat in temnita, impreuna cu alti crestini. Cand marele si binecredinciosul imparat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, imparat al romanilor, au fost eliberati din legaturi toti cei inchisi si, odata cu acestia, si Sfantul Nicolae, care s-a dus in Mira. Nu dupa multa vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintai sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae.
Sfantul Nicolae a facut multe minuni asa cum arata istoria vietii sale. A izbavit de la moarte pe trei barbati napastuiti pe nedrept. Pe cand acestia erau in inchisoare au aflat de timpul cand aveau sa fie omorati si au chemat pe sfant in ajutor; i-au pomenit si de binefacerile ce le facuse cu altii, cum izbavise de moarte pe alti trei barbati din Lichia. Iar Sfantul Nicolae, cel grabnic spre ajutor si gata spre aparare, s-a aratat in vis imparatului si eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru ca a defaimat imparatului pe cei trei barbati, iar imparatului i-a aratat si i-a dovedit ca barbatii aceia sunt nevinovati si ca din pizma au fost parati ca au uneltit impotriva lui. Si asa i-a izbavit Sfantul Nicolae de la moarte.
Pe langa acestea a facut inca si alte minuni. A pastorit dumnezeieste poporul ortodox si ajungand la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul.
Dar Sfantul Nicolae nici dupa moarte nu si-a uitat turma sa. Ca in fiecare zi face cu imbelsugare bine celor ce au nevoie si-i izbaveste de tot felul de primejdii si nevoi, Caci si acum, ca si atunci, Acelasi Dumnezeu lucreaza prin sfantul Sau minunile Sale cele fara de numar.
Mos Nicolae sau Sannicoara
Distanta de numai sase zile care separa Santandreiul de Sannicoara a favorizat o vie circulati a motivelor si practicilor rituale, astfel ca cercetatorul intampina serioase dificultati cand incearca stabilirea semnificatiilor calendaristice. Santandreiul este plasat intr-un timp sumbru, invaluit de spiritele malefice care devin extrem de violente in „Noaptea Strigoilor„. Puterea fortelor potrivnice incepe sa scada dupa miezul noptii, la cantatul cocosilor. Lumea ce parea ca merge spre prabusire este salvata insa in fiecare an de Sannicoara, personaj mitologic imaginat ca un mos cu barba alba, calare pe cal, a carui atributie principala era vegherea portii cerului dinspre apus, pe unde incearca soarele sa se strecoare in tinuturile de miazanoapte. Acelasi rol il avea, sustine legenda, Santoaderul care pazea poarta dinspre rasarit a cerului.
Mos Nicolae
Mos Nicolae este o personificare la varsta senectutii, a timpului imbatranit care a preluat din Calendarul crestin numele si data de celebrare ale Sfantului Nicolae (6 decembrie), personaj real (episcop din Myra, mort probabil in anul 342), aparator aldreptei credinte in Iisus. In traditiile romanesti Mos Nicolae are atributii straine de statutul sau ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zapada care cade la inceputul iernii, pazeste Soarele care incearca sa se strecoare pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura, este iscoada lui Dumnezeu pe langa Drac, ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace la maritat, este stapanul apelor si salveaza de la inec corabierii, apara soldatii pe timp de razboi, motiv pentru care este invocat in timpul luptelor. In noptile marilor sarbatori, cand se deschide cerul pentru o clipa, oamenii pot sa-l vada stand la Masa Imparateasca in dreapta lui Dumnezeu. Mos Nicolae imparte astazi, asemanator lui Mos Craciun, daruri celor mici. Mai veche este insa traditia pedepsirii copiilor neascultatori cu nuielusa lasata in incaltarile lor in noaptea de 5/6 decembrie. Ca sfant, Mos Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decat cu recompensele. Conform traditiei crestine, el pedepsea pe cei care se abateau de la dreapta credinta lovindu-i cu nuiaua peste maini. Ziua de 6 decembrie incheie ciclul de sarbatori si practici magice, dedicate in special lupilor si spiritelor mortilor-strigoi, inceput la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamna, Filipul cel Schiop, Ovidenia, Lasatul Secului de Craciun, Noaptea Strigoilor si Santandrei) si incheiat la inceputul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Mos Andrei), specific unui stravechi inceput de an autohton, probabil Anul Nou dacic.
Sannicoara reproduce un vechi nume propriu, gr. Nikolaos, folosit in Grecia antica cu multe secole inaintea erei noastre. „Nikolaos se incadreaza intr-o bogata familie de compuse al caror prim element este nik- (verbul nikao – „a invinge”, substantivul nike- „victorie”), semnificatia acestuia explicand in buna masura favoarea de care se bucura numele si, implicit, frecventa lui in onomastica greaca” (Ionescu c., 1975, p. 219). Traditiile populare romanesti par a nu fi straine de semnificatiile stravechi ale numelui grecesc. Sarbatoarea de pe sase decembrie prefigura victoria binelui asupra raului, a luminii asupra intunericului: „la Sf. Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n gaoace” (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 91), spune o zicala musceleana. Aceleasi simboluri optimiste apare si din legenda ardeleana despre Sannicoara si Santoader, pazitori ai Soarelui, ca si din traditia bucovineana care sustine ca Sannicoara poate fi vazut in noaptea de Anul Nou „in lumina mare, atunci cand cerurile se deschid de trei ori” (Pamfile, 1914, p. 157). Legendele si traditiile dedicate lui Sannicoara, in esenta precrestine, vorbesc de puterea sa neobisnuita invocata de soldatii care porneau la lupta, de ajutorul dat, ca stapan al apelor, corabierilor; de sprijinul acordat fetelor sarace la maritat, de grija purtata sufletelor etc. Daca la informatiile etnografice si folclorice de mai sus adaugam contextul favorabil in care este prezentat Sannicoara in colinde, ca si pozitia sa privilegiata in Panteonul romanesc, putem afirma ca acesta a fost un personaj mitologic al carui cult se asemana cu cel al Santoaderului, Sangiorzului, Santiliei si Samedrului. Sunt indicii ca unele atributii ale lui Sannicoara au fost preluate, treptat, de sarbatorile vecine: Santandrei si de sarbatorile de iarna.
