Premiul obţinut de pompieri, în Germania, prezentat botoşănenilor

premiu pompieri2Conducerea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a prezentat, joi seară, premiul obţinut la concursul “Conrad Dietrich Magirus Award 2013”, desfăşurat în Ulm, Germania.

Şeful IJSU, col Radu Anton a precizat că a fost mândru, alături de colegii săi, să reprezinte ţara la un asemenea concurs.

De asemenea, botoşănenii prezenţi în sala Teatrului Mihai Eminescu au putut viziona secvenţe de la una dintre cele mai dificile misiuni ale pompierilor, din iarna 2012-2013.

Colonelul a ţinut să menţioneze că nu a prezentat acest trofeu ca o laudă ci pentru a îl dedica unuia dintre copii salvaţi în timpul misiunilor, Luca din Mitoc. Copilul, în vârstă de 10 luni, a suferit arsuri grave în iarna trecută şi pompierii au fost angrenaţi într-o misiune de 24 de ore pentru a-l salva şi alte 18 ore pentru a se întoarce la bază.

Copilul salvat, alături de fraţii lui, a fost prezent pe scenă lângă pompieri care le-au înmânat mai multe cadouri.

Concursul din Germania, desfăşuart în luna noiembrie, a fost organizat pentru toate echipele de salvatori din lume, iar echipa de pompieri din cadrul IJSU s-a prezentat cu un film din cadrul misiunilor intitulat generic ” Infernul alb din judeţul Botoşani”. Pompierii botoşăneni s-au clasat în „Top 3 winner” al concursului internaţional.

premiu pompieri1premiu pompieripremiu pompieri1premiu pompieri

 

2 thoughts on “Premiul obţinut de pompieri, în Germania, prezentat botoşănenilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *