Profesorii botoşăneni nu mai vor grevă generală în învăţământ. Cel puţin asta o arată rezultatele referendumului declanşat de Liga Sindicatelor din Învăţământ în rândul membrilor de sindicat. Dacă cu ani în urmă procentul greviştilor depăşea şi 70%, acum numărul celor care au spus „Da” protestelor în sistem nu a ajuns nici măcar la 50%.
Potrivit datelor prezentate de LSI, 1489 membri de sindicat (45,78%) s-au pronunţat pentru proteste, în timp ce alţi 1587 de profesori (48,96%) au spus NU grevei în sistem. Alţi 170 s-au abţinut.
„Rezultatele vor fi trimise la Federaţie şi de la nivel central se va decide dacă vor fi proteste în învăţământ. Vom transmite Federaţiei tabelul cu semnături şi vom discuta dacă putem declanşa greva cu procentul pe care îl avem. Dacă o acţiune de acest gen, de grevă generală, ar fi adoptată de toţi colegii, de ambele sindicate din învăţământ la nivel de ţară, sigur ar avea un impact mai mare„, a menţionat Liviu Axinte, liderul LSI Botoşani.
Nici dascălii de la sindicatul Învăţământului Preuniversitar nu sunt de acord cu greva generală în învăţământ.
Pentru a fi declanşată o grevă generală în învăţământ, procentul protestatarilor trebuie să depăşească 50%.
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
Salariile is atat de mici incat nu isi permit sa faca greva generala!Cu se sa mai plateasca rata sau intretinerea…Mi se face greata de politicenii din ziua de azi!Nici nu iau profesorii in seama…Cum sa meresti tu salariul unui debutant cu 70 lei????Pai saracul ori ii da 850 ori 920…tot una e!In sanatate au oprit doua zile munca si le da toate sporurile inapoi, plus la debutenti 650 lei.Profesorii din punct de vedere financiar, is mai jos ca femeile de servici de la Urban Serv.