Avand in vedere apropiatele Sarbatori de iarna, Guvernul Romaniei a decis ca drepturile banesti ale pensionarilor pentru luna decembrie 2013 sa poata fi acordate incepand cu data de 11 decembrie si nu din 14 decembrie, asa cum se intampla in celelalte luni.
In aceste conditii Casa Nationala de Pensii Publice si casele teritoriale de pensii au luat toate masurile pentru a asigura plata in avans a acestor drepturi in timp ce Compania Nationala Posta Romana si-a manifestat disponibilitatea de a plati toate pensiile pana la data de 23 decembrie 2013. Cei 105.812 pensionari botosaneni vor intra astfel in posesia drepturilor banesti incepand cu data de 11 decembrie si pana in 23 decembrie, iar pentru cei care nu vor fi gasiti la domiciliu se vor emite avize postale pentru ca oamenii sa-si poata ridica pensiile, in perioada 24-31 decembrie, in zilele in care unitatile postale vor fi deschise. Precizam ca, virarea drepturilor de pensie pentru beneficiarii care au optat pentru plata in conturi bancare se face la datele stabilite prin conventiile incheiate cu fiecare banca.
Tot in luna decembrie 2013, veteranii de razboi si celelalte categorii prevazute de Legea nr. 44/1994, privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, vor primi ajutorul anual acordat, in cuantum majorat de 265 de lei fata de 250 de lei cat a fost in anul 2012. Astfel, conform prevederilor Hotararii Guvernului nr.872/2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.710/19.11.2013, veteranii de razboi, vaduvele de razboi, precum si accidentatii de razboi in afara serviciului ordonat, care au suferit o infirmitate din cauza actiunii mijloacelor de lupta ale razboiului, beneficiaza in anul 2013 de un ajutor anual in cuantum de 265 de lei de persoana, pentru acoperirea unei parti din costul chiriei, energiei electrice si energiei termice pentru nevoi casnice.
In judetul Botosani sunt un numar de 1639 de beneficiari ai Legii nr.44/1994 cu modificarile si completarile ulterioare, care vor primi ajutorul de 265 de lei in luna decembrie 2013, odata cu achitarea indemnizatiilor lunare cuvenite.
Sursa> Comunicat Casa Judeteana de Pensii
One thought on “Pensiile vor fi platite mai devreme cu trei zile”