Un tânăr de 19 ani a produs un accident soldat cu avarierea autoturismului, pe fondul lipsei de experienţă la volan. Alexandru C., din oraşul Flămânzi, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Copălău, judeţul Botoşani, a fost implicat în producerea unui accident rutier soldat cu avarii.
Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că autorizaţia provizorie de circulaţie a autoturismului era expirată din data de 2 noiembrie 2013.
Tânărul este cercetat pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.