Fostul deputat PDL Stelica Strugaru a ţinut un nou discurs spumos, la alegerile din cadrul organizaţiei judeţene a partidului.
El a candidat pentru o funcţie de prim-vicepreşedinte, însă a menţionat că i s-a sugerat să facă un pas în spate.
„Eu m-am înscris la o funcţie de prim-vicepreşedinte din plăcere, dar mi s-a reproşat că se vrea tineri pentru că le curge sânge prin vene, de parcă noi am avea perfuzii. Nu cred că am supărat pe cineva”, a declarat Stelică Strugaru.
Un alt reproş care i se aduce a fost prezentat de democrat libera ca fiind accentul moldovenesc. „cum vrei să vorbesc, ca la Bucureşti? Ţurcanu vorbeşte mai frumos? şi conduce un judeţ”, a mai spus fostul deputat.
Acesta a atacat în stilul caracteristic USL, menţionând că a întrebat, în timpul campaniei electorale, un candidat din partea alianţei de ce vrea să ajungă primar şi i s-a răspuns că primăria este cel mai bun SRL din târg. Concluzia democrat liberalului este că acum toate aceste SRL-uri sunt în insolvenţă.
Domnule Strugaru sunteţi perimat!Ia faceţi domnia voastră un efort de excogitaţie,şi amintiţi-vă cum la alegerile locale trecute,criticaţi undeva o organizaţie pe motiv că nu are tineri,ba eraţi foarte ofuscat că vedeţi aceleaşi persoane,aceleaşi mutre ca să reproduc întocmai exprimarea dumneavoastră,de fapt oameni cu eperienţă politică,dându-ne exemplul urbei în care trăiţi, Darabani unde aţi promovat o grămadă de tineri.Acum nu prea mai sunteţi constant în opinii,v-aţi schimbat părerea despre tineri!Iată că ipocrizia şi tartufismul de care aţi dat dovadă,nu merg la nesfârşit!Lumea educată nu mai înghite discursurile astea de trei parale ale dumitale!Mult pa tovarăşe!
Nu m-am temut de lupii maturi
Le tai un cal bătrân şi-i saturi,
Da’ ce ne facem cu căţeii?
Care în numele ideii
de Revoluţie se-ngraşă
Şi-abia despachetaţi din faşă
Încep să scoată colţii tineri
Şi-o muscă şi pe Maica Vineri,
Dacă la ora programată n-au porţia asigurată.
Atenţie la căţelandri
Când sunt sătui se joacă tandri
Se hârjonesc în haită mică
Dar cresc si se-nrăiesc
Şi ştim c-atunci când haita se măreşte
Nici Dumnezeu nu-i mai opreşte!
Ajung la rându-le lupi maturi
Şi nu mai şti cu ce să-i saturi
Că sunt colţi şi au pretenţii.
Sunt rude toţi cu disidenţii.
I-a chinuit nomenclatura,
Şi-au trebuit să-şi ţie gura
De-aceea vor acum să muşte
Să n-aibă cine să-i împuşte.
Nu m-am temut de lupii maturi.
Le tai un cal bătrân şi-i saturi”