Veniturile din indemnizaţii ale preşedintelui Conbsiliului Judeţean, ale vicepreşedinţilor, dar şi ale primarilor şi viceprimarilor vor creşte, în baza unei legi adoptate, joi, se Senat.
Senatorii au adoptat, în ședința plenului de joi, inițiativa legislativă care modifică Ordonanţa de Urgenţă 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, în sensul majorării indemnizațiilor primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene cu procente cuprinse între 2% și 30% față de nivelul aflat în prezent în plată.
Propunerea de lege, care a fost inițiată de mai mulți parlamentari PSD, PNL, PC și UDMR, printre care si senatorul Doina Federovici,stabilește că cea mai mare indemnizație din administrația publică locală ar urma să revină primarului general, de 7.643 lei, urmat de viceprimarul Capitalei — 6.380 lei, de președintele consiliului județean — 6.612 lei și de vicepreședintele CJ, respectiv 5.941 lei. Primarul de municipiu ar beneficia de o indemnizație de 6.333 lei, iar viceprimarul de municipiu (cu peste 320.000 locuitori) — 5.774 lei, în timp ce primarul de oraș ar avea una de 4.909 lei.
Guvernul nu a susținut adoptarea propunerii de lege, motivând că prevederile acesteia ar conduce la majorarea cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat cu cinci milioane de euro, „consecința fiind nerespectarea plafoanelor maxime ale cheltuielilor totale și ale cheltuielilor de personal aferente bugetului general consolidat, precum și a țintelor de deficit pe baza cărora a fost stabilit cadrul fiscal-bugetar”.
Legea are un caracter ordinar, iar Senatul a adoptat-o, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 65 de voturi pentru, 40 de voturi împotrivă și șase abțineri.
[Marked as spam by Antispam Bee | Spam reason: Server IP]
Toate-s anapoda în țara asta…pentru categoriile favorizate prin această inițiativă legislativă nu este criză?