Un fost lider al organizaţiei din Botoşani a partidului Poporului- Dan Diaconescu a dat în judecată partidul, contestând decizia de excludere din partid. Consilieurl local Marius Cristescu, care a fost dat afară din PP-DD, a deschis, marţi, la Tribunalul Botoşani o acţiune împotriva organizaţiei judeţene a PP- DD, dar şi împotriva Comisiei naţionale pentru statut, etică şi litigii a PP-DD.
Măsura de excludere a lui Cristescu a fost luată în luna august, ea determinând pierderea mandatului de membru în Consiliul Local al municipiului Botoşani.
Acelaşi demers l-a făcut, luni, şi consilierul judeţean Mihai Aniţulesei.