Poliţiştii de la ordine publică, rutieră şi acţiuni speciale au efectuat o razie în municipiu, în noapte de sâmbătă spre duminică şi au aplicat zeci de sancţiuni contravenţionale întocmind şi un dosar penal.
Poliţiştii l-au prins pe Cezar D, de 29 de ani, în timp ce spărgea geamurile la mai mulţi locuitori din municipiu.
Bărbatul este suspectat de comiterea a cinci infracţiuni de distrugere şi a fost condus la sediul IPJ, însă s-a manifestat violent şi a fost necesară transferarea la Secţia de Psihiatrie.
Pe timpul raziei au mi fost aplicate 24 de amenzi, în valoare de 4.400 de lei pentru contravenţii săvârşite la legea pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de conveţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Alte 146 de persoane au fost legitimate, iar 62 dintre acestea au fost atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locurile publice.