Lupta secretarilor din USL: Liberalul Pleşca îl atacă pe Gheorghe Vâzdoagă

sigla uslSecretarul PNL, Stelian Pleşca, l-a atacat, vineri, pe omologul său de la PSD, Gheorghe Vâzdoagă, pe care l-a catalogat drept „duplicitar”.

Iată scrisoarea înaintata de Pleşca:

Referitor la afirmaţia domnului Gheorghe Vâzdoagă, aş dori să îi întreb public pe colegii noştri de alianţă, pe social-democraţi, cum pot fi atât de duplicitari şi insistă să afirme că PNL are o alianţă tacită cu PDL?

În condiţiile în care primarul PSD propune proiecte în Consiliul Local, iar PNL le votează în proporție de 95%, unde este alianța PNL- PDL? Viceprimarul PSD Cosmin Andrei este viceprimarul municipiului Botoșani cu votul consilierilor PNL, asta înseamnă că avem alianță cu PDL?

Vicepreședintele Consiliului Județean, social-democratul Paul Pavăl este pe această funcție susținut și de PNL, atunci unde este alianța PNL- PDL? În tot județul, sunt aproximativ 20 de viceprimari PSD susținuți cu votul consilierilor PNL, asta înseamnă că suntem în alianță cu PDL?

În condițiile în care au oameni susținuți pe funcții publice cu ajutorul PNL, cum pot minți că noi avem o înțelegere cu PDL? Dacă am rupe această alianță cu ei, social- democrații, nu știu cu câți viceprimari ar mai rămâne în județ.

Dacă dumnealor consideră că nu mai doresc să aibă o înțelegere cu noi, să iasă public președintele PSD și să denunțe această alianță. Atunci vom decide ca atare, ne vom gândi și la altă variantă de alianță. Noi deocamdată ne-am respectat angajamentele.

 

                Stelian Pleșca- secretar coordonator al PNL- Filiala Botoșani       

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *