O societate din Flămânzi a dat în judecată mai muţi consilieri locali ai oraşului, printre care fostul, şi actualul primar, solicitând plata unor despăgubiri, din cauza unui vot considerat ilegal.
Societatea a obţinut în instanţă anularea unei hotărâri a Consiliului Local, iar acum solicită bani de la cei care au votat actul normativ, în proces fiind chemaţi Dan Oloeriu, primarul oraşului, Constantin Pitorac, fos primar şi consilierii Mariana Miţulescu, Gheorghe Sadagurschi, Ioan Guraliuc, Toma Lipciuc, Vochiţa Bâldea, Mihai Călin, Gheorghe Lisan, Petru Manole şi Dumitru Micuţaru.
Procesul a fost deschis de societatea Omnia Transport SRL, care solicită 25.000 de lei daune materiale suferite de pe urma unei hotărâri ilegale aprobate de consilierii locali. Totul a început în 2008, când societatea care avea în concesiune un teren de 6300 de metri pătraţi, a solicitat achiţionarea terenului. Consilierii locali au fost de acord şi s-a încheiat un precontract între societate şi Primărie.
Ulterior, Consiliul Local a aprobat o nouă hotărâre prin care revoca vânzarea terenului. Firma Omnia Transport a acţionat în instanţă şi a anulat a doua hotărâre, însă susţine că în tot acest timp a suferit daune, în condiţiile în care vroia să dezvolte un proiect pe acel spaţiu, respectiv modernizarea unei pieţe.
Este cunoscut ca un personaj dubios la Flamanzi. In perioada cat a fost consilier local cu asta s-a ocupat, concesionand tot felul de terenuri promitand ca va crea locuri de munca cate in luna si in stele. In realitate are un singur loc de munca creat. In rest munca la negru si evaziune fiscal……..! Organele statului ar cam trebui sa se autosesizeze……..!!!!!!!!!!!!!
Rectificare ….mai concret e vorba de Teodorescu Emil suflator la fosta securitate. Suprafata concesionata este de aproape 1 Ha in centrul localitatii….! E cam putin un loc de munca la o concesiune de aproape 10.000 mp.