Membrii de sindicat de la Liga Sindicatelor din Învăţământ îşi vor alege o nouă conducere, pe 22 noiembrie. Un număr de 116 delegaţi ai organizaţiilor afiliate la LSI vor participa la conferinţa judeţeană de alegeri.
Dascălii îşi vor alege liderul de sindicat, trei vicepreşedinţi, un secretar şi doi membri. Liviu Axinte va candida pentru un nou mandat la conducerea LSI.
Şi-au mai depus candidaturi pentru vicepreşedinţi profesorii: Constantin Lohan, Paul Ungureanu, Doina Fodor, pentru secretar al Biroului operativ al LSI candidează Viorica Ocu, iar pentru membri şi-au depus candidaturile Constantin Oboroceanu, Mihai Scutaru şi Liviu Romanescu. Candidaturile s-au depus până pe 15 noiembrie.
La conferinţă au fost invitaţi Iacob Baciu – preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Simion Hâncescu – preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop – senator PSD, fost secretar general al FSLI.
Mandatele vor fi pe o perioadă de cinci ani.