Sâmbătă, 23 noiembrie, vor avea loc alegerile pentru Biroul Permanent Municipal (BPL) al PDL Botoşani, acţiune înscrisă în calendarul alegerilor interne din partid. Daniel Humelnicu, preşedintele organizaţiei municipale a PDL Botoşani a precizat că se aşteaptă la un număr mare de candidaţi înscrişi. “Îmi doresc să se înscrie un număr cît mai mare de candidaţi şi aştept să facă acest lucru colegii noştri care au muncit pentru partid, toţi cei care au merite şi care sunt cunoscuţi de comunitate. Vreau să construim o echipă puternică, o echipă care să demonteze demagogia USL”, a spus Daniel Humelnicu.
Acţiunea de sâmbătă se înscrie în calendarul de alegeri interne din PDL. Astfel, după alegerile pe secţiile de votare au avut loc noi scrutinuri la BPL şi Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al TDL dar şi alegerile interne pentru desemnarea candidatului PDL la funcţia de Preşedinte. “Este pentru prima dată cînd un partid politic recurge la o astfel de măsură, cea mai democrată cale de a alege un candidat. PDL demonstrează, din nou, ca respectă principiile democraţiei”, a completat Daniel Humlenicu.
Alegerile interne vor lua sfârşit pe data de 30 noiembrie, când vor fi aleşi membrii Biroului Permanent Judeţean şi preşedintele filialei judeţene.
Sursa> comunicat presa