Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (civil) din Ministerul Administraţiei şi Internelor anunţă proteste în sistem, dacă Guvernul României nu va acorda prioritate problemelor poliţiştilor. Reprezentanţii poliţiştilor, respectiv ai poliţiştilor de frontieră, vor pune, vineri, pe tapet problemele parlamentarilor botoşăneni. Ei acuză faptul că au fost privaţi de mai multe drepturi. Aproximativ 700 de poliţişti şi poliţişti de frontieră botoşăneni fac parte din acest sindicat.
Ei spun că la rectificarea bugetară s-a cerut ca Guvernului României să aibă în vedere acordarea fondurilor solicitate de Ministerul Afacerilor Interne pentru asigurarea logisticii necesare funcţionării structurilor acestui minister şi plata drepturilor restante către poliţişti. Acest lucru nu s-a întâmplat decât parţial, deşi situaţia era cunoscută la nivelul Guvernului, cât şi de opinia publică.
„În acelaşi context, reiterăm solicitarea noastră, având în vedere nemulţumirile şi tensiunile crescânde în rândul poliţiştilor cu privire la sfidarea totală a acestei profesii de către actualul guvern. Deşi în campaniile electorale USL a susţinut întotdeauna revendicările poliţiştilor, precum şi problemele instituţionale ale Ministerului Afacerilor Interne, de la începutul mandatului se vede o lipsă de implicare a Guvernului României în rezolvarea acestor probleme. În ultimii ani, poliţiştii şi-au primit, cu întârziere, drepturile prevăzute de lege, în condiţiile în care celelalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sunt la zi cu plata acestora„, se arată în nota de protest a poliţiştilor.
Ei acuză că de la începutul anului, nu s-au alocat fonduri pentru asigurarea logistică a structurilor Poliţiei Române şi a Poliţiei de Frontieră .Un procent însemnat din autovehiculele din dotarea IPJ Botoşani, care sunt în folosinţă, au norma de casare îndeplinită, aspect care influenţează, din punct de vedere al mobilităţii, modul de acţiune şi de eficienţă în îndeplinirea misiunilor specifice.
De asemenea, număr însemnat de autovehicule au defecţiuni tehnice şi sunt indisponibile , neexistând fonduri pentru repunerea în stare de funcţionare a celor indisponibile şi nici pentru asigurarea consumabilelor . Procentul asigurat în perioada 2010-2013 la consumabilele auto este de aproximativ 50%. Pentru repararea tehnicii auto din dotarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne în anul 2013 au fost asigurate fonduri într-un procent de aproximativ 25%. Sediile de poliţie, multe dintre acestea vechi şi cu un grad avansat de degradare, unde poliţiştii şi personalul contractual îşi desfăşoară activitatea necesită reparaţii pentru care nu sun fonduri.
„Pe lângă datele şi aspectele menţionate, de unde rezultă faptul că numărul de autovehicule, existent în parcurile auto ale fiecărei structuri a Ministerului Afacerilor Interne, este insuficient şi marea majoritate a acestora cu norma de casare îndeplinită, Poliţia Română dar şi celelalte structuri ale M.A.I. se confruntă şi cu lipsa fondurilor necesare pentru asigurarea carburantului pentru buna desfăşurare şi îndeplinire a misiunilor. Suma necesară pentru asigurarea carburantului pentru mijloacele auto s-a asigurat în anul 2013 în procent de aproximativ 40%. De asemenea, poliţiştii sunt nevoiţi să-şi procure, din fonduri proprii, materialele necesare întocmirii dosarelor şi redactării declaraţiilor, să folosească calculatoarele şi imprimantele personale la locul de muncă pentru activităţi profesionale, să cumpere materialele necesare pentru buna funcţionare a instituţiei. De aceea, Guvernul nu trebuie să mai continue politica de subfinanţare a Ministerului Afacerilor Interne, ci trebuie să găsească, de urgenţă, soluţii de alocare a fondurilor necesare pentru asigurarea logisticii corespunzătoare a structurilor M.A.I. Toate aceste neajunsuri conduc, mai devreme sau mai târziu, la săvârşirea unor acte de corupţie, care generează o imagine negativă asupra instituţiilor statului, situaţie creată de actul de guvernare. Guvernul nu trebuie să facă economie în dauna celor care nu au zi sau noapte fără evenimente, care sunt tot timpul la dispoziţia instituţiilor statului şi a populaţiei. Guvernul nu trebuie să facă economie la bugetul de stat prin restrângerea sau plata cu întârziere a unor drepturi ale personalului din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Astfel de „economii” pot genera disfuncţionalităţi ale statului de drept şi pot avea repercusiuni directe asupra securităţii cetăţenilor României, având în faţă un domeniu – apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – confruntat cu probleme grave, între care, lipsa fondurilor şi a dotărilor, care au devenit primordiale. Conform prevederilor legale, pentru munca desfăşurată în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale, în care, conform legii, nu se lucrează, poliţiştii trebuie să primească un spor la salariu ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru; acest lucru nu s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, motivul guvernanţilor fiind lipsa fondurilor. Prin activitatea desfăşurată de poliţişti la nivel naţional, fără ca acestora să li se acorde sporul de 100%, statul face o economie de circa 5 milioane de EURO/an; această sumă a rezultat în urma cuantificării orelor lucrate de către poliţişti la nivel naţional, rezultate din documente oficiale comunicate SNPPC de inspectoratele judeţene de poliţie şi poliţie de frontieră (în perioada 01.01-31.07.2013 – circa 3.800.000 de ore lucrate în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători legale, în care, conform legii, nu se lucrează). Poliţiştii nu mai vor să muncească GRATIS. Vă rugăm să aveţi în vedere faptul că, înainte de a fi poliţişti, aceştia sunt cetăţeni ai României, care, în contextul obligaţiilor şi privaţiunilor pe care le suportă, au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi cetăţeni ai României. Domnule prefect , vă rugăm să informaţi Guvernul României că poliţiştii sunt nemulţumiţi de pasivitatea Guvernului, pentru rezolvarea problemelor acestora. Dacă se va continua cu aceeaşi atitudine, poliţiştii nu vor mai aştepta decizii iluzorii şi nerespectarea drepturilor de către actualul guvern. Aşa cum am precizat şi în alte rînduri, dacă Guvernul României nu va acorda prioritate problemelor poliţiştilor, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. va demara proteste la nivel naţional pentru câstigarea drepturilor ce se cuvin poliţiştilor”, se mai arată în nota de protest înaintată prefectului de Botoşani.