Portariuc va vorbi despre arealul Botoşani-Suceava la un forum organizat de Institutul pentru Politici Publice

portariucPrimarul municipiului Botoşani, Ovidiu Portariuc, va fi prezent, pe 18 noiembrie, alături de omul de afaceri Gheorghe Ciubotaru, la un forum al proiectelor de dezvoltare în marile comunităţi urbane din România. Evenimentul este organizat de Institutul pentru Politici Publice, în cadrul întâlnirii urmând să fie prezentate arealele de dezvoltare Botoşani – Suceava şi Arad- Timişoara.

Portariuc va prezenta informaţii despre municipiul Botoşani, iar patronul Electroalfa va vorbi despre mediul de afaceri.

Am emoţii pentru o asemenea prezentare. Va trebui ca în 20 de minute să prezentăm cât mai succint potenţialul economic, avantajele poziţionării geografice, poate şi o introducere legată de viaţa culturală”, a spus Ovidiu Portariuc.

El spune că în jur de 60 de persoane au confirmat prezenţa la eveniment, respectiv reprezentanţi ai băncilor, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mai multor ambasade din România.

 

One thought on “Portariuc va vorbi despre arealul Botoşani-Suceava la un forum organizat de Institutul pentru Politici Publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *