Nu mai puţin de 48 de medici rezidenţi de diferite specialităţi au optat să profeseze la Spitalul Judeţean „Mavromati” după finalizarea studiilor. Cei mai mulţi sunt în anul V, respectiv 22, trei în anul I, cinci în anul II, şapte în anul III şi 11 în anul IV , pe specialităţi precum neochirurgie, radiologie, laborator, terapie intensivă, psihiatrie pediatrică, radiologie, medicină legală, ORL, diabet, chirurgie plastică, UPU şi neonatologie. Reprezentanţii unităţii spitaliceşti cred că abia acum vor fi acoperite posturile deficitare de medici la spital.
„Au luat concursul pe specialitate şi îi aşteptăm să vină la spital după cei şase ani de rezidenţiat. Majoritatea se întorc. Acum sunt în centre universitare. Ei sunt în ani diferiţi, iar din anul cinci pot să facă şi gărzi în spital„, a declarat Ioan Asaftei, director de îngrijiri la Spitalul Judeţean.