Duminica, 10 noiembrie, locuitorii comunei Lozna au avut motive de sarbatoare: s-au sarbatorit 10 ani de la reinfiintarea comunei, dupa ce, inainte de 1970 aceasta a fost desfiintata abuziv de regimul comunist, precum si inaugurarea noilor drumuri comunale 76 C si 76 D.
Dupa reabilitarea celor doua scoli si celor doua camine culturale, pietruirea a peste 25 de km de drumuri comunale si satesti, construirea parcului de agrement, a noii biserici si a gradinitei, duminica a fost momentul inaugurarii unei noi investitii realizate prin intermediul Masurii 322 din cadrul FEADR. Astfel, proiectul finantat integral cu fonduri nerambursabile inaintat APDRP „Refacere si modernizare drumuri comunale DC 76C si DC 76D din comuna Lozna, judetul Botosani”, cu o valoare totala eligibila de 1353422.25 euro, a fost dus la bun sfarsit. Incepute in aprilie 2013 si desfasurate in ritm alert, lucrarile au fost terminate, astfel punandu-se la dispozitia locuitorilor comunei un segment de 5,8 km de drum asfaltat mult asteptat.
In cadrul ceremoniei, au fost aniversate si 6 cupluri care au implinit 50 de ani de casatorie si care au primit din partea autoritatilor locale diplome si premii.
Prezent la festivitati, senatorul PSD Doina Federovici a declarat: „Tin sa felicit locuitorii comunei Lozna pentru ca sunt oameni destoinici, gospodari, dar nu in ultimul rand pentru alegerea inspirata de care au dat dovada din 2004 incoace, atunci cand au ales ca Viorel Lozneanu sa conduca primaria comunei. Au acordat incredere unui om cu viziune si potential, unui om al prezentului si viitorului. Intreaga paleta de proiecte finalizate de domnul primar ma face si pe mine mandra sa reprezint in Senatul Romaniei comuna dumneavoastra si ma determina sa mentionez realizarile tuturor loznenilor si altor primari din colegiul pe care il reprezint. Am incredere ca aceste proiecte vor continua astfel incat nou renascuta comuna Lozna sa isi urmeze trendul ascendent din ultimii 10 ani”.
La manifestarile de duminica au mai fost prezenti prefectul Costica Macaleti, vicepresedintele Consiliului Judetean Botosani, Paval Paul, precum si consilierii judeteni Patrauceanu Constantin si Marian Sergiu.
One thought on “Două drumuri comunale inaugurate în comuna Lozna”