Cheltuielile Spitalului Judeţean „Mavromati” cresc şi urmare a faptului că unitatea înregistrează mai multe internări continue decât de zi. Reprezentanţii spitalului recunosc că nu-şi îndeplinesc contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate pe internări de zi şi spun că acest lucru este imposibil. Viorel Iliuţă, managerul spitalului, a explicat că multe cazuri din Dorohoi ajung la Botoşani spre a fi tratate în a doua parte a zilei şi că 69% din prezentări se fac prin Urgenţe şi nu prin Ambulatoriu, astfel încât nu se pune vorba unor internări de zi.
„Noi preluăm bolnavii din tot judeţul, inclusiv de la Dorohoi, După amiezile, vin cazuri de pancreatite acute care costă un miliard lei. Tratamentul unei pancreatite acute care vine după ora 16,00, după ce pleacă medicii de la Spitalul Dorohoi şi ajuns în Spitalul Judeţean costă un miliard. Toate aceste lucruri conduc la creşterea cheltuielilor spitalui, versus veniturile contractate şi încasate. Internările de zi se pot face doar dacă se prezintă în ambulatoriu, respectiv în spital pe secţiile de linie de gardă şi au bilet de trimitere”, a menţionat Iliuţă.
Sute de cazuri rezolvate prin internări continue nu sunt plătite de CAS Botoşani, pe motiv că nu au fost prinse în contract.
One thought on “Iliuţă despre cheltuielile din Spitalul Judeţean: Vin cazuri de pancreatite acute care costă şi un miliard lei”