Lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Poliţie au efectuat, la sfârşitul aceastei săptămâni, o razie pe raza municipiului Botoşani care a avut ca scop prevenirea faptelor antisociale, de la combaterea absenteismului școlar, a faptelor ilicite de comerţ, a celor cu violenţă până la cele de natură rutieră.
La acţiune au participat 85 de poliţişti, fiind legitimate peste 220 de persoane şi controlate 205 autovehicule.
De asemenea, în cadrul raziei au fost efectuate 52 de testări alcooscopice, au fost verificați 54 de paznici și au fost controlate 44 unități de alimentație publică.
Astfel, au fost reținute 8 permise de conducere, 2 certificate de înmatriculare și aplicate 83 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.460 lei.
Cu ocazia executării activităților specifice în filtrele instituite au fost depistați mai mulți conducători auto care, prin acțiunile lor periclitau siguraţa rutieră.
1. Cezar P, de 27 ani, din mununicipiul Botosani, a fost depistat in timp ce conducea o autoutilitară având aplicate plăcuţe cu numărul de înmatriculare provizoriu de Italia, pe Calea Natională din mun. Botoşani, radiată din circulaţie. Faţă de acesta se efectueaza cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”.
2. Florin G., de 19 ani, din comuna Blândeşti, a fost depistat in timp ce conducea un moped, pe DJ 297, pe raza localitatii de domiciliu, fara a fi inregistrat in circulaţie şi fără a poseda permis de conducere. Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.
3. Lucrătorii Secției Nr.2 Poliție Rurală Corni au depistat în trafic pe DJ 208C, km 7 + 500m, în apropierea localității Mesteacăn, pe M. Florin-Marian de 21 ani, din localitatea Cristești, jud. Botoșani, în timp ce conducea un moped marca Honda. Cu ocazia verificărilor în bazele de date s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere iar mopedul nu este înregistrat. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 1, 13 mg/l alcool pur în aerul expirat.