Inspectoratul Teritorial de Munca a depistat mai multe neconformităţi în urma unui control inopinat realizat la casa în construcţie a fostului director de la Drumuri Naţionale, Viorel Zacreţchi. Potrivit inspectorilor ITM, în momentul controlului se aflau la muncă cinci persoane, toate având încheiate contracte individuale de muncă cu normă întreagă la societatea comercială Classy Group Construct S.R.L.Botoşani (contracte încheiate în perioada 07.04.2010-15.07.2013). În schimb, susţin reprezentanţii ITM, lucrătorii aflaţi la muncă nu purtau echipament de protecţie, nu primiseră un exemplar din contractul individual de muncă, iar angajatorul nu a prezentat certificate medicale pentru doi lucrători dintre cei prezenţi, care să ateste că sunt apţi pentru prestarea acelei munci.
„Faţă de constatările făcute s-au dispus măsuri pentru eliminarea deficienţelor, iar pentru contravenţiile săvârşite societatea comercială Classy Group Construct S.R.L.Botoşani a fost sancţionată pecuniar”, se precizează într-un comunicat de presă al ITM.
Reprezentanţii ITM au refuzat să spună care a fpst amenda aplicată firmei de construcţie.
Zacreţchi a fost destituit în urma unor suspiciuni privind construcţia unei case cu lucrători şi utilaje de la SDN.
One thought on “Firma care îi ridică casa fostului director de la Drumuri Naţionale, amendată de ITM”