Peste 100 de garaje din mai multe zone ale municipiului Botoşani au fost verificate de poliţiştii locali. Controlul s-a desfăşurat pe străzile Ocolitor Pacea-Sucevei, Mihail Kogălniceanu, George Enescu, şi a urmărit identificarea proprietarilor garajelor, existenţa autorizaţiei de construire, respectarea suprafeţelor de teren ocupate şi existenţa contractelor de concesiune pentru suprafaţa ocupată. Din cele 103 garaje verificate, la 43 s-a constatat că suprafaţa construită este mai mare decât cea declarată, la un garaj a fost schimbată destinaţia în locuinţă, iar un altul a fost ridicat fără autorizaţie.
De asemenea, la 59 de garaje s-a constatat că suprafaţa construită este egală cu cea din contractul de concesiune. Potrivit Poliţiei Locale, în timpul controlului s-au prezentat 27 de proprietari care au încheiat acte adiţionale pentru diferenţele ocupate în plus.
Daca nu le-au dat si amenda celor cu diferente, degeaba s-au mai apucat de controale. Asa imi fac si eu o extindere la garaj si cand ma prinde politia locala fac un act aditional si totul e in regula, dar eu am beneficiat pana atunci de spatiu si nu mai pun la socoteala ca poate scap cu totul de control si nu mai platesc nimic. E tare bine sa traiesti in Romanica (bine ca nu au parcat neregulamentar ca atunci dadeau amenzi comunitarii).