Ministerul Sănătăţii lucrează la un nou proiect de descentralizare a Direcţiilor de Sănătate Publică. De data aceasta, noile instituţii se vor numi Autorităţi Teritoriale de Sănătate Publică, ATSP, şi vor trece în administrarea Consiliilor Judeţene. Una din cele 8 ATSP, câte vor fi la nivel naţional, cea din nord-estul ţării, va avea sediul la Iaşi şi va include judeţele Botoşani, Suceava, Neamt, Vaslui, Bacău şi, binenţeles, Iaşi.
Conform proiectului, directorii noilor structuri de sănătate publică vor fi numiţi de către preşedinţii Consiliilor Judeţene după evaluarea cunoştinţelor şi a abilităţilor manageriale ale acestora.
În primăvara acestui an, Ministerul Sănătăţii anunţa drept iminentă, de la 1 aprilie, reorganizarea direcţiilor de sănătate publică, a caselor judeţene de asigurări de sănătate şi chiar a serviciilor de judeţene de ambulanţă. Şi atunci se vorbea despre economii la bugetul de stat de câteva milioane de euro, dar şi despre desfiinţarea câtorva mii de posturi din domeniu.
One thought on “Se pregăteşte, din nou, desfiinţarea direcţiilor de sănătate publică”