Mihaela Rădulescu intră începând de vineri, 1 noiembrie, în ringul emisiunii “Dansez pentru Tine”, unde va dansa pentru un caz umanitar din Dorohoi. Ea va dansa, potrivit producătorilor, pentru Sabin Cojocaru, un elev de 14 ani, din Dorohoi al cărui familie se descurcă doar cu 230 de lei pe lună. Mama lui Sabin lucrează în străinătate şi a trimis regulat bani în ţară. În ultimele luni a transmis familiei că nu se mai descurcă nici ea.
De atunci păstrează legătura tot mai rar, iar lui Sabin îi este tare dor de ea şi îşi doreşte enorm să revină acasă. Din ajutorul social pe care îl primeşte, 230 de lei, tatăl băieţilor trebuie să plătească toate cheltuielile casei şi să asigure mâncarea pentru toţi trei. Vedeta promite că va face tot ce-i stă în putinţă să „redea zâmbetul” elevului din Dorohoi.
One thought on “Mihaela Rădulescu va dansa pentru un caz umanitar din Dorohoi”