Un botoşănean învinge o bancă în instanţă. Vezi cine e clientul care scăpat de clauza abuzivă

volksbankUn botoşănean reuşeşte să învingă în instanţă o bancă, anulând o clauză abuzivă dintr-un contract de împrumut.  Este vorba de magistratul Georgică Burlacu, angajat la Tribunalul Botoşani, care a dat în judecată banca la care, împreună cu soţia sa, îşi făcuse credit şi a obţinut o soluţie favorabilă.

Georgică Burlacu, împreună cu soţia sa, Antoneta, au deschis acţiunea la Judecătoria Botoşani împotriva Volksbank.

Cei doi au contractat un credit de 100.000 de franci elveţieni la sfârşitul anului 2007, banca stabilind o rată a dobânzii fixe de 4,25%, iar DAE 6,83%. Printre comisioanele creditului era evidenţiat şi cel de risc în cuantum de 0,19% din sold pe lună, ceea ce însemnat o valoare medie de 164 de franci elveţieni.

georgica burlacuDupă apariţia OUG 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, Volksbank a înlocuit comisionul de risc cu un comision de administrare în cuantum de 0,075% pe lună, aplicat la soldul creditului. Ordonanţa elimină astfel de comisioane, iar bancherii au aplicat un artificiu, schimbându-i practic denumirea.

Cei doi soţi susţin că banca a impus prin contract aceste comisioane cu scopul de a masca de fapt o dobândă ascunsă. Mai mult decât atât, potrivit soţilor Burlacu, banca nu ar fi avut în vedere acoperirea riscurilor cu acest comision, ci doar un profit suplimentar.

Reprezentanţii băncii au susţinut că familia Burlacu a ales banca lor dintr-o mulţime de instituţii bancare şi u acceptat fără observaţii întreg conţinutul contractului de împrumut. De asemenea bancherii au menţionat că soţii au semnat şi  un act adiţional încheiat după intrarea în vigoare a OUG 50/2010.

După analiza probelor instanţa le-a dat dreptat celor doi soţi.

” Instanţa reţine că fiind vorba de un contract standard preformulat, această clauză contractuală (n.r comisionul de risc) nu a fost negociată direct cu consumatorii, ea fiind stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei. Deşi pârâta(n.r Wolksbank) invocă faptul că acesta ar reprezenta parte din preţul contractului şi ar acoperi şi alte riscuri faţă de cele de neplată, în realitate, acesta este perceput de către bancă, pentru punerea la dispoziţie a creditului şi nu pentru acoperirea riscurilor menţionate. Este creat un dezechibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor prin perceperea comisionului de risc atâta timp cât reclamanţii au garantat riscurile creditului printr-o ipotecă „ se arată în decizia instanţei, obţinută în exclusivitate de BotosaniNews.

proces castigat de Georgica BurlacuPrin sentinaţa dată, comisionul de risc şi cel de administrare impus ulterior au fost eliminitate fiind considerate clauze abuzive în cadrul contractului de credit.

Judecătorul de la Judecătoria Botoşani a obligat banca să restituie sumele încasate cu titlu de comision de risc şi comision de administrare de la data intrării în vigoare a contractului de credit şi până la data pronunţării hotărârii. Sumele se ridică la 8.886 de franci elveţieni şi 143 de euro.

În cadrul dosarului, Georgică Burlacu a adus sentinţe cu aceleaşi speţe, în care băncile erau obligate să elimine asemenea comisioane. După ce a câştigat judecătorul a precizat că, la rândul său, a dat hotărârea la cunoscuţi.

„Am dat hotărârea la mai multe persoane care sunt în aceeaşi situaţie şi care vor să formuleze asemenea acţiuni”, a declarat, în exclusivitate pentru BotosaniNews, Georgică Burlacu.

Volksbank a atacat cu recurs hotărârea. Procesul se desfăşoară la Tribunalul Neamţ.

 

 

 

One thought on “Un botoşănean învinge o bancă în instanţă. Vezi cine e clientul care scăpat de clauza abuzivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *