La sfârșitul acestei săptămâni, municipiul Brașov a fost gazda celei de-a XIV-a ediții a Cupei României la Taekwondo WTF – sport olimpic, ce a reunit la start peste 500 de sportivi legitimați la 27 de cluburi din țară.
Clubul Sportiv Real Taekwondo Team, a înscris la cele 4 probe de concurs – Kyeorugi (luptă), Poomsae (forme), Kyokpa (spargeri), Speedkick (lovituri viteză) – 37 sportivi și s-a clasat pe un onorant loc IV în clasamentul general, obținând nu mai puțin de 33 medalii (10 de aur, 10 de argint și 13 de bronz). Astfel merituoșii botoșăneni sunt:
Locul I – Andreea ȚĂRUȘ (2 medalii), Denis-Paul MATEI, Lorena Iustina COVATARIU, Bogdana NICULCEA, Andrei VAMANU, Ioana NICULCEA, Claudia LEAHU, Cosmina ICHIM, Miruna BREȘUG.
Locul II – Diana MATEI, Claudia LEAHU, Armand BOTEZATU, Bianca HERMENIUC, Francesca Maria GREFU, Gabriel CHIABURU, Răzvan HUȚU, Serena IVANOV, Darius ȘOCARICI, Dragoș VASILICA.
Locul III – Diana MATEI (2 medalii), Alexandru Dumici (2 medalii), Claudiu SASU, Denis GHIȚUN, Maria GHIȚUN, Mihai COJOCARIU, Ștefan Aniței, Remus PRISACARU, Mădălina VARZARI, Darius ȘOCARICI, Alessio CHELARIU.
“Rezultatele sunt surprinzător de favorabile ținând cont că la această importantă competiție națională am deplasat pentru prima dată un număr dublu de sportivi începători față de cei avansați și sunt toate șansele ca viitorul Taekwondo-ului botoșanean să fie reprezentat la cel mai înalt nivel de către aceștia”, a spus Nicolae Pasniciuc, antrenorul clubului botoșănean.
One thought on “33 de medalii obţinute de sportivii de la Real Taekwondo Team, la Cupa României”