O femeie a fost condamnată de judecătorii Tribunalului Botoşani la închisoare după ce a fost acuzată de evaziune fiscală.
Rodica Cărpuş, de 56 de ani, a fost condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare după ce, în calitate de reprezentant legal a unei societăţi comerciale din Botoşani, în perioada 2005-2010, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin omisiunea evidenţierii în actele contabile a unor operaţiuni comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă totală de 59.201 lei reprezentând TVA colectat, nedeclarată şi achitat.
Femeia a mai fost condamnată într-un alt dosar la doi ani de închisoare cu suspendare după ce, prin folosirea unor declaraţii neconforme cu realitatea, a indus în eroare Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, astfel obţinând ilegal de la bugetul de stat un sprijin financiar în sumă de 152.662 lei în cadrul unui program privind creşterea competitivităţii produselor industriale.
Practic, a luat banii pentru extinderea unei fabrici de confecţii, care ar fi presupus şi angajarea a peste 50 de persoane, însă proiectul nu a mai fost pus în practică.
One thought on “Femeie condamnată după evaziuni în lanţ”